joi, 9 februarie 2012

Ciorba taraneasca


Cum zilele astea am fost toti putin raciti si n-am prea iesit din casa, m-am apucat sa fac o ciorba zdravana care sa ne puna pe picioare. :D Si ca sa multumesc pe toata lumea, binenteles ca pe langa legumele cu multe vitamine trebuia sa adaug si niste carnita ! Asa ca am facut o ciorba taraneasca la care am mai adaugat cate ceva.

Ingrediente: aproape 1 kg de carne de porc ( puteti folosi si de vita daca vreti), 1 ceapa, 1 radacina de telina,(200 gr), 2 morcovi, 2 cartofi potriviti,1 ardei, 2 rosii bine coapte, 150 gr mazare din conserva, 200 gr pastai lungi tot din conserva, varza alba (250 gr), conopida (250 gr), 200 ml bulion, 3 lingurite de sare, 3 lingurite de ulei, 1/2 lamaie, cateva frunze de patrunjel.

Preparare: pentru inceput am taiat carnea de porc in bucati mici si am pus-o la fiert intr-o oala cu 3,5 l de apa, avand grija ca din cand in cand sa iau cu o lingura spuma de deasupra ca sa nu fie zeama tulbure. Am lasat-o pe foc pana cand a fost aproape fiarta.


Intre timp am taiat patratele ceapa, morcovii si radacina de telina si le-am calit in putin ulei pana s-au inmuiat putin. 


 Le-am rasturnat in oala cu carnea adaugand si o lingurita de sare.


Le-am lasat sa fiarba inca 10 minute timp in care am taiat cubulete cartofii, varza si ardeiul, iar conopida am desfacut-o in buchetele mici. Cand au expirat cele 10 minute,le-am adaugat si pe acestea in oala, am mai pus o lingurita de sare si le-am lasat sa fiarba la foc mic pt inca 30 min pana se fierb cartofii (dar nu de tot) si conopida.


Am pus apoi rosiile taiate cubulete, mazarea, pastaile din conserva, bulionul si am fiert totul inca 10 minute.


Am stins focul, am adaugat inca o lingurita de sare si sucul de la 1/2 lamaie (daca va place mai acrisoara puteti pune mai mult suc de lamaie).


Am servit ciorba calduta presarand in fiecare farfurie putin patrunjel taiat marunt, si o lingura de smantana de casa (optional). Pt sotul ar fi mers si un pahar de horinca de pruna din Maramures (daca n-ar fi trebuit sa mearga la munca). :-D Asta e tot! Eu zic ca merita sa o incercati! Sa aveti pofta!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va place sau aveti ceva de spus? Lasati un comentariu! :-D Multumesc!